Indrumarea

              

Indrumarea unui copil este esentială nu doar pentru o bună dezvoltare pshi-emoțională, ci pentru ca acesta să poată ajunge un om echilibrat din toate punctele de vedere. E periculos să cădem in extrema controlului total al vieții unui copil, cu foarte multe limite rigide, la fel de periculos cum este să nu ii indrumăm pașii in viața, să ii lăsăm să facă ce vor, să învețe că viața e un univers fara limite.

               Diferența dintre control și indrumare este una foarte clară. Pe de o parte, copilul trebuie să aibă un sentiment de control asupra propriei vieți, dar pe de altă parte, el trebuie să invețe că in viața există limite, că acțiunile noastre au consecințe și asupra celor din jur, dar și asupra noastră.

               Multor parinți le este greu să pună limite de frică că acestea ar putea fi un abuz. Acestor parinți le pun o intrebare: dacă copilul tau de 5 ani ar vrea să mănânce tot tortul adus de ziua lui, doar el singur și tu nu i-ai da decat o felie ce ar fi asta pentru el? Dacă copilul tau s-ar da cu fundul de pământ că vrea tot tortul doar pentru el și ar face o criza de plâns asta inseamnă că nu i-ai raspuns nevoilor lui sau inseamnă cumva că l-ai abuzat? In nici un caz! Un copil de 5 ani dacă mănâncă un tort intreg poate păți ceva grav, poate face o indigestie, poate ajunge la spital și atunci tu, parintele, pentru a-l proteja, trebuie sa iei o decizie impotriva voinței lui. Acest lucru ii creaza un disconfort emotional și el si-l exprimă prin plâns. L-ai ranit? L-ai abuzat? Nu! Ia-i creat un disconfort emotional pe care trebuie să i-l validezi și să îl ajuți incă de la 5 ani să și-l gestioneze. .

               Poate tu nu ai fost indrumat in copilarie, poate ai fost lăsat să te descurci, să faci față vieții cum ai știut și acum iți crești copilul cum ai fost și tu crescut, sau, poate din contra, ai fost foarte controlat: la teme, la note, la joaca, poate nu ai avut intimitate și nu ai fost lăsat sa afli cine esti si atunci iti lasi copilul sa faca ce vrea pentru ca el să aibă libertatea care ție ți-a lipsit.

               Fiecare etapă de dezvoltare are caracteristicile proprii și in fiecare dintre ele copilul trebuie să invețe de mic că sunt decizii pe care poate să le ia și decizii pe care le ia părintele. In cea de-a doua etapă de dezvoltare de la 2 la 4 ani , cea a explorarii, copilul trebuie lasat sa exploreze intr-un mediu sigur. Datoria parintelui este de a crea acest mediu si de a lăsa copilul să exploreze. Desigur atunci cand viața copilului e in pericol parintele trebuie să intervină. Pe masură ce copilul crește, mediul pe care acesta il explorează se extinde și copilul are din ce in ce mai multe decizii de luat insă abia cand va ajunge la casa lui, independent financiar va fi capabil de a lua toate deciziile din viața. Pana in acel moment el este o persoană dependentă. Copilul trebuie să invețe de mic faptul că luarea deciziilor de către parinte nu este ceva rău, să nu o priveasca ca pe o lipsă de incredere in el, ci să se bucure de asta, e absolvit de greutatea atâtor decizii.

Faptul că un parinte il lasă pe un copil să facă ceea ce dorește nu e o dovada de iubire, ci de neasumare a rolului de parinte. E o fugă din fața responsabilității și a asumării unor decizii care ar putea pune relația cu copilul in pericol. De frică să nu piardă relația, fie și pentru o perioadă scurtă de timp, părintele lasă copilul să facă ce dorește motivându-și gestul prin aceea că il pregatește pentru viață, că il invață să ia decizii, că ii recunoaște statutul de adult in devenire.

               Deciziile prea mari pe care un copil trebuie să le ia nu sunt o binecuvantare pentru el, ele sunt un blestem. Un copil poate pleca afară pană la o anumită ora, cu un cerc de prieteni pe care parintele il cunoaște la activitați la care parintele consimte. Sa lași un adolescent intr-un grup de persoane care se droghează nu este din partea parintelui un lucru cu care să se laude, ci o abdicare de la rolul de părinte.

               Un copil lăsat singur prin pădure nu va afla cine este, ci va invăța să supraviețuiască intr-o lume ostilă in care nu are un loc sigur unde să găsescă adăpost și unde fiarele il vor vâna. Nevoia parintelui de a fi iubit, de a se simți important in viața copilului, de a avea o relație perfectă cu copilul nu va face altceva decat să il lase pe copil pradă vieții

Lipsa de indrumare nu te apropie de un copil, ci te indepartează. Când iese din pădure copilul se va comporta cu tine, parintele lui, la fel cum a invățat acolo sa supravietuiască. Nu te va recunoaște ca autoritate, nu te va mai lăsa să il indrumi ci va intra intr-un razboi cu tine pentru dominare. E cine pe cine, ceea ce e intre voi nu mai e o reltaie, e o lupta. Indrumările tale vor fi amenințări si se va apăra de ele.

               Noi adulții știm că lumea in care trăim e plină de limitări, de reguli și de constrâgeri. Unele dintre ele ne fac bine altele … nu. Daca vrem să ne ajutăm copii să se adapteze acestei lumi trebuie să ii indrumăm o bucată bună din viața lor, să le fim ghizi și ajutor, așa le deschidem noi drumuri in viață și să ii ridicăm atunci când cad, să ii ajutăm să se clădească, pentru atunci când noi nu vom mai fi langă ei.