Psihologie

Abuzzzzzz

07/03/2021

               În practica mea din cabinet, dar și în viața de zi cu zi întâlnesc mulți oameni care definesc extrem de greu ce înseamnă abuz. Face atât de mult parte din cultura noastră, din felul nostru de a fi încât îl găsim normal iar dacă cineva se ridică împotriva lui mulți protestează: acum tot e abuz? Nu chiar dar suntem abzivi în multe situațîi din viață.

               Ce definește un abuz? În primul rând puterea, cea reală sau cea percepută. Există rare cazuri în care copii își abuzează părințîi, subalternii își abuzează șefii sau cel mai mic să îl abuzeze pe cel mai mare …. dar se întâmplă. Dacă vrei să ști dacă o relația e posibil abuzivă uită-te la raportul de putere dintre cei doi. Cine are putere și cum și-o exprimă? Șeful meu de acum mulți ani, Bill Lung, mă învăța un lucru “… ai cu adevărat puterea atunci când ești dispus să renunți la ea…”. Am înțeles atunci că situându-mă pe o poziție de putere într-o relație, folosesc de fapt puterea pentru a-mi reduce fricile și dacă îmi e frică cum am atunci putere? Să renunți la putere înseamnă de fapt că ai puterea de a te expune, de a fi vulnerabil, de a îți asumă riscul de a fi rănit și chiar dacă ți s-ar întâmpla un lucru rău ști că poți să treci peste el, să ști că chiar dacă vei fi doborât la pământ vei avea puterea să te ridici.

În față oamenilor care contează nu trebuie să am putere. Dacă simt nevoia de a-mi afirma puterea înseamnă că îmi e frică de ei, înseamnă că mă tem că ei mă vor răni și atunci ar trebui să mă întreb cât de apropiată e acea relație, cât de bună și sigură e ea pentru mine.

Alte aspecte care trebuie luate în considerare atunci când vorbim de abuz este posbilitatea de a te apăra, posibilitatea de a pune limite și a stabili consecințe, de a ieși din situația sau din mediul abuziv, de a nu accepta ca cineva să fie abuziv cu tine.

Atunci când vorbim de relația părinte copil pericolul ca părintele să fie abuziv e foarte mare tocmai din motivele enumerate mai sus. Părintele are putere de viață și moarte asupra copilului și atunci când îți ameninți copilul că îl alungi de acasa dacă pentru tine ca părinte poate fi o glumă, pentru copil e o chestiune de viață și de moarte, o trauma pentru că el nu poate supraviețui în afară familiei. Copilul nu poate pleca de acasă. Abia când ajunge adolescent își poate lua lumea în cap și poate recurge la gesturi radicale ca cel de a plea de acasă. Plecarea la facultate la sute și mi de kilometrii distanță poate fi tot o fugă din calea abzului mascată adesea de motive cum ar fi dorința de studia, de a trăi pe propriile picioare, de a deveni cu adevart femeie/bărbat, la o vârstă la care încă mai are nevoie de protecția și îndrumarea părintească.

Un copil de 10 ani nu îi poate spune unui părinte să nu îl mai bată, să nu îl critice, să nu îl mai abandoneze. Cum poate protesta un copil la perfecționismul părintelui? Cum poate  un copil să îi pună limite unui părinte care  îl ține să învețe până noaptea târziu, care își condiționează iubirea prin coditionare clasică să învețe oferindu-I bani la fel cum Pavlov îi oferea carne câinelui după ce sună din clopoțel? Un copil nu poate pleca, nu poate seta limite, nu poate ieși din mediul abziv. Ce poate e doar să se adapteze.

Unul dintre cele mai dureroase lucruri care i se pot întâmplă unui copil e să combine iubirea cu bătaia, cu critică, cu abandonul. Sunt mulți părinți, prea mulți, care își bat copilul, îl fac praf după un 9 la matematică și peste două ore sau poate a doua zi dimineață îl iau în brațe, le spun că îi iubesc și îi cere copilului să îi spună că și el își iubește părintele. De fiecare dată când văd asta, când aud asta simt că mi se despică creierul în două, că nu pot face față unui astfel de eveniment. Cum poți să îi spui cuiva “te iubesc” cum poți să îi ceri să îți spună “te iubesc” după ce ai fost abuziv. Să faci asta e o exacerbare a abuzului inițial. Cum poate un copil bătut, criticat, abandonat să își iubească părintele după două ore? Pune-te în locul lui. Întreabă-te dacă șeful tău te-ar bate, dacă partenerul tău te-ar bate și ți-ar cere în două ore să îi spui că e un om bun, că îl iubești cum ar fi pentru ține?

Abuzul e în în firea noastră umană. Ne-am bătut zeci de mi de ani pe resurse, pe o bucată de carne, pe o bucată de pâine, pentru asupravietui. Ne batem acum între noi în continuare deși nu mai e o problema de supraviețuire.

Dacă te întrebi cine e abuziv uită-te la cât de empatic e cel care are puterea, cât de grijuliu este cu cei care sunt în puterea lui, cât de mult îi ascultă și îi respectă, uită-te dacă îi pasă cu adevărat de ei sau dacă doar îi folosește și apoi uită-te la tine. Întreabă-te dacă în realtiile tale îți înțelegi cu adevărat copilul, soția, prietenul, subalternul și apoi întreabă-i pe ei cum se simt în relația cu tine și încearcă să te uiti din nou la tine: dacă îți e frică, dacă îți pasă, dacă vrei să ai putere sau dacă eșți dispus să renunți la ea.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.