Psihologie

Autocritica

10/01/2021

Autocritica vine din copilărie, de atunci când nu puteam îndeplini cerințele părinților. Când aspirațiile lor nu au putut fi îndeplinite de copil sau când percepția copilului a fost aceea că nu este suficient de bun pentru a câștiga iubirea părinților.

Un copil de 8 ani, când spune unui părinte că îl iubește îi spune de fapt că are nevoie de el pentru a supraviețui. La acea vârstă, iubirea inseamnă supraviețuire. Din păcate, ducem acest lucru cu noi în viața adultă. 

Autocritica poate veni și din vină și responsabilitatea pe care copiii și-o asumă fără că părinții să își dea seama. Copilul se poate simți responsbil de relația disfuncțională a părinților. Dacă ei se ceartă, înseamnă că el nu a făcut ceva bine. Dacă era mai bun, părinții nu se certau. Dacă părinții ajung la divorț, probalilitatea ca copilul să se autoinvinovateasca și să se critice crește exponențial. “E vina mea. Nu sunt bun de nimic. Din pricina mea se despart părinții. Dacă aș fi fost mai bun, dacă m-aș fi comportat altfel, poate că părinții nu ar fi divorțat. Eu sunt cauza divorțului lor”.

Autocritica mai vine din relația cu un părinte extrem de critic. Când cineva îți spune ani și ani la rând că nu faci bine, că nu eșți bun de nimic, că fata lui Ionescu e mai bună decât ține, începi și tu să te critici și din păcate poate unul dintre cele mai dramatice lucruri care se întâmplă atunci când te autocritici este aceala că încet, încet începi să te urășți, iar de aici la autopedepsire e doar un pas. Tu nu meriți: să fi fericit(ă), să fi iubit(ă), să fi acceptat(ă) și atunci tot ce meriți e să fi criticat(ă)

Dacă eșți atât de lipsit(ă) de valoare, atunci de ce ar mai conta nevoile tale? Dacă nu performezi, atunci nici nu meriți ca cineva să fie atent la tine și înveți să trăiești singur. Critica și autocritica e drumul sigur către singurătate și chiar și atunci când întâlnești pe cineva bun și cald, frica te ține departe. “Dacă mă va răni? Mai bine stau în cochilia mea. Sunt singur, dar sunt în siguranță.” Durerea singurătății pare să fie mai mică decât durerea pricinuită de vulnerabilitatea apropierii.

           Cine e autocritic e critic și cu alții. E valabilă și vicversa. Cine e critic e și autocritic. Cel mai mare critic al meu sunt eu însumi.

            Cum ieși din carapace, cum scapi de autocritica, cum fac să nu mai critic? GREU!!! Critica e un abuz, autocritica e un abuz al tău față de tine însuți. Cum faci să scapi din aubuz? Ieșind din mediul abuziv. Eliberează spațial din jurul tău de oamenii abuzivi. Spune-le pentru început că nu te simți ok să fi crticat(ă) și dacă nu înțeleg redu cât mai mult contactul cu ei. Cât de mult? Atât cât să simți că critica lor nu te mai ajunge. Stai în prejama lor atât timp cât te simți în siguranță. Dacă vei sta în continuare într-un mediu critic nu vei scăpa niciodată de autocritică. Mediul învinge de cele mai multe ori.

            Mai e apoi blândețea față de ține. Dacă îți vine un gând critic la adresa ta, dacă simți că începi să te urășți pentru ceva, nu lăsa gândul să te ducă mai departe. Oprește-te și gândește: tu despre tine. Oare gândul asta mă reprezintă cu adevărat? Sunt oare o ființă îngrozitoare? Și dacă răspunsul primar este da, atunci incearca să afli dacă în viață ta au existat oameni care să te laude, care să spună lucruri frumoase despre ține și întreabă-te de ce nu i-ai ascultat, de ce nu i-ai crezut? Oare există și 1% șanse să fi avut dreptate și dacă au fost 1% șanse să aibă dreptate de ce nu am luat în considerare acele șanse?

Fă-ți o lista cu persoanele și lucrurile frumoase care au fost spuse despre ține și întreabă-te daca e adevărat? Dacă toți aceșți ani din viață mea de până acum mi-am negat lucrurile frumoase din mine? Dacă toți aceșți ani am pierdut un lucru atât de frumos ca acela de a mă bucură eu de mine?

            Ia lista aceea și adu un cuvânt de recunoștința acelor persoane. Gândește-te la ele cu recunoștință, mulțumește-le fie și în gând pentru lucrurile acelea pe care ei le-au văzut în tine și tu nu ți-ai dat voie să le vezi. Alege în fiecare seară a săptămânii un om și un lucru frumos despre ține și practică acest moment de recunoștință apoi întoarcete-te spre tine și spune-ți: îmi pare rău că ți-am făcut asta. Nu meriți!

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.