Psihologie

5 sfaturi practice pentru relația client – avocat

25/02/2023

  În activitatea lor, avocații dar și firmele de avocatură dau prea puțină importanță modului în care relația avocat – client își pune amprenta asupra primului dintre ei. Presiunea pe a performa îi face de cele mai multe ori sa nu se  uite la prețul plătit pentru a obține aceste performanțe. Mulți dintre avocați neagă influența pe care relația cu clienții o au asupra lor, alții o consider ca făcând parte din ocupație și sunt resemnați cu situația iar alții s-au detașat cu totul atât de client cât și de propria persoană.

              Iată mai jos cinci soluții care contribuie la îmbunătățirea acestei relații.

1.         Alege să lucrezi cu clienți cu care ai valori comune. Profesia de avocat s-a transformat din apărător al dreptăți intr-un business. Intr-un astfel de context accentul a fost pus pe performanța și pe rezultatele financiare și mai puțin pe valorile morale. Atunci când valorile tale diferă de cele ale clientului ajungi intr-o disonanță cognitivă în care valorile tale te îndeamnă spre un comportament iar cele ale clientului spre altul, Alegând să acționezi în acord cu valorile clientului și renunțând la propriile valori renunți practic la o parte a propriei personalități. Acest lucru iți va face dificilă relația cu clientul, iți va afecta calitatea muncii și sănătatea mentală.

2.       Clădește o relație de încredere cu clientul.

Cei mai multi dintre oamenii care ajung la un proces se simt nedreptățiți, înșelați și au un nivel scăzut al încrederi. Discută cu clientul tău despre încredere în mod deschis. Spune-i că încrederea e un drum cu sens dublu și că doar având încredere unul în altul puteți obține ceea ce el își dorește. Atunci când declaram încrederea ca o valoare a noastră trebuie să avem comportamente în acord cu această valoare. Vorbește deschis cu clientul tău ori de câte ori simți ca e o problemă de încredere despre acest lucru. Vă va ajuta pe amândoi.

3.       Învață să gestionezi în mod corect discuțiile dificile.

De multe ori relația cu clienții nu este ușoară și pot interveni situații tensionate iar unele discuții pot deveni chiar dificile. Înțelege faptul ca clientul tău trece printr-o criza. Recunoaște emoțiile clientului și nu încerca să argumentezi logic atunci când situația devine extrem de emoțională. Un client furios nu va reuși să înțeleagă prea bine ce reușești să ii transmiți. Încearcă să detensionezi situația și reia discuția când clientul are un nivel mai scăzut de activare emoțională. Atunci când informația este importantă, asigură-te că ea a ajuns la client rugându-l pe acesta să iți spună cu cuvintele lui ce a înțeles. Este necesar ca atunci când clientul îți da informații importante să te asiguri că ai înțeles exact ce a vrut să iți transmită cerându-i să iți confirme că ai înțeles correct.

4.       Cunoașteți vulnerabilitățile

Unii clienți te enervează, ații nu, unii iți sunt simpatici rău iar întâlnirile cu alții ți se par un coșmar, de unii ai fugi iar pe alții i-ai lua cu tine acasă. De ce se întâmplă toate acestea?  Pentru că unii iți activează niște vulnerabilități iar alții pe altele.  Să recunoști abuzul și să ști care e un mod sănătos să ii faci față, să înțelegeți relația ta cu narcisicii si antisocialii dar si cu cei care se victimizează. Pentru toate acestea și pentru multe altele trebuie să parcurgi propriul tău drum de autocunoaștere prin care să iți recunoști comportamentele dezadaptative și printr-un proces profund de schimbare să le înlocuiești cu unele adaptative. Să îți cunoști vulnerabilitățile e imperios necesar în relația cu clienții.  Doar așa vei reuși să clădești cu ei relații bune.                                                                      

5.       Fi mindful și treci de la reacțiune la acțiune conștientă.

Putem vorbi despre mindfulness-ul cognițiilor, al emoțiilor și al senzațiilor corporale. Ce înseamnă mindfulness? Să fiu conștient de gândurile mele, chiar și de cele implicite, de emoțiile mele, atunci când ele apar și când simt că sunt pe cale să mă copleșească și cel al senzațiilor corporale. Dacă înainte de întâlnirea cu un client încep să devină agitat, nu mai găsesc lucruri, mă plimb dintr-o parte in alta, mă enervez, sunt frustrat, furios  și gândesc că ceilalți colegi au ceva cu mine poate ar fi bine să fac un pas in spate și să mă întreb eu pe mine: oare de ce toate acestea? Oare ce se întâmplă cu mine? Despre ce este vorba acum și aici? Dacă in timpul întâlnirii îmi simt mușchii încordați, o picătură de transpirație pe tâmpla, furia cum urcă,  sa realizez că întâlnirea e pe cale să iasă de pe drumul cel bun și să mă opresc. Să fiu mindful mă ajută să trec de la reacțiunea impulsivă la acțiunea conștientă.

                            Relatia client – avocat este una complicată. E unul dintre factorii care pot să contribuie la câștigarea sau pierderea unui proces dar și unul extrem de important în sănătatea mentală a avocaților. Starea lor de bine depinde și de modul în care știu să gestioneze aceste relații.

Share pe:

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.