Psihologie

Sunt aici! Sunt aici!

17/03/2019

Scriam acum o săptămână despre nevoia de a fi văzuți în cuplu. E o nevoie pe care fiecare dintre noi o avem și aceasta se manifestă și dincolo de granițele imaginare ale cuplului.

Avem nevoie să fim văzuți la serviciu. Acolo, avem nevoie ca munca noastră să fie observată și apreciată de șefi, de colegi, de beneficiari.

Mai avem nevoie să fim văzuți și în grupul de prieteni, unde ne simțim bine atunci când ne sunt remarcați noii pantofi, atunci când, bolnavi fiind, primim un telefon sau o vizită de încurajare. Atenția prietenilor e un semn că prezența noastră este importantă în viața lor, că sunt dispuși să dăruiască și noi suntem gata să primim.

Atenția ne face viața mai frumoasă. E ca razele soarelui de primaveră, ne încălzește sufletul, doar că atunci când razele lui nu mai sunt ca cele din luna mai, ci sunt ca cele din luna iulie, în loc să ne încălzească sufletul, ni-l pârjolesc.

Dacă te-ai urcat în UBER și șoferul te-a complimentat, dacă, la birou, o colegă ți-a spus că ești „un bărbat bine” și tu simți că lucrurile astea simple te fac să îți pierzi capul, atunci razele atenției sunt pe cale să îți pârjolească sufletul.

Nevoia de atenție devine exagerată atunci când căutarea ei e un țel în viață, când îți dorești să primești aprecieri și complimente din partea tuturor, tot timpul, în toate împrejurările. Mai mult decât că e exagerată, această nevoie reprezintă un pericol pentru relația ta de cuplu.

Când ai nevoie de atenție și nici măcar nu conștientizezi, asta îți poate duce relația pe marginea prăpastiei fără să realizezi că te îndrepți într-acolo, fără să îți înțelegi partenerul scos din minți de nevoia ta neîmplinită.

De ce ești gelos? Nu m-am culcat cu el, doar stăteam de vorbă pe messenger. E ceva nevinovat. Ce, eu nu pot avea prienteni, bărbate?” „E doar o prietenă de la muncă, doar reprezentanta unui furnizor care, atunci când vine la noi la firmă, stă la mine la birou la o cafea. Nici prin gând nu mi-a trecut să mă culc cu ea”.

Chiar așa și este . Nevoia de atenție nu e același lucru cu atracția sexuală. Da, poate ajunge și acolo, dar nu este neapărat necesar. E doar o nevoie neîmplinită în copilărie și care, acum la maturitate, încercăm să ne-o îndeplinim fără să știm, fără să înțelegem că poate fi ca un sac fără fund, un ciur pe care încerci să îl umpli cu apă.

De unde această gaură neagră a atenției? Din copilărie! Copiii, pentru a supraviețui, au nevoie de iubirea părinților. Aceasta se manifestă și prin atenția pe care părintele o acordă copilului. Un părinte total indiferent față de copil îi transmite acestuia, inconștient, că nu se poate baza pe el. Faptul că nu îi acordă atenție în momentele grele, dar și în viața de zi cu zi, e un mesaj către copil: „Hei, nu îmi pasă de tine, nu ai decât să te descurci cum poți, nu ai decât să ceri ajutor de la cine vrei, nu sunt disponibil pentru tine!” Ce poate face un copil atunci? Lipsa iubirii din partea părintelui, concretizată prin lipsa atenției e percepută, de către copil, ca un pericol de viață și de moarte și, astfel, încearcă să caute atenția altor persoane din jurul său. Se adaptează.

Dacă, în copilarie, nevoia de atenție e o soluție adaptativă la nevoia lui de supraviețuire, la maturitate, ea reprezintă o piedică în relația cu cei din jurul său. Atunci, supraviețuirea nu mai depinde de atenția sau iubirea altora, depinde doar de tine însuți.

Deși ai familie, ai casă, mașină și o carieră strălucitoare, încă mai ai nevoie de atenție. Încă ciurul nu s-a umplut cu apă și, din păcate, nu se va umple niciodată, iar până la urmă, nici nu aceasta este ideea, de a-l umple, ci de a-i astupa găurile, de a coase sacul la fund.

Te vei lipsi de ea, de acea atenție în exces din partea altora, doar atunci când îți vei da tu, ție însuți, suficientă atenție. Atunci când vei găsi timpul și resuresele să te uiți la tine, să vezi cine ești, ce ai și ce poți pierde, atunci când validarea propriilor calități nu mai trebuie să vină din exterior, ci din interior, când vei înțelege că ești valoros așa cum ești și că aprecierile celor din jur sunt plăcute, dar nu sunt totul în viață.

E o combinație între încrederea și acceptarea de sine: acceptarea a ceea ce ești și încrederea că poți deveni ceea ce vrei să devii. Nevoia de atenție se transformă atunci în căldura plăcută a unei zile de mai, care te însoțește pe drumul pe care tu hotărăști să mergi.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.