Toți ne intâlnim cu frica. Face parte din viața noastră doar că puțini dintre noi au norocul ca cineva să le-o prezinte, să ne spună: Salut, ea e Frica, să nu iți fie frică de frica ta, e aici să iți facă bine, să te salveze, imprietenește-te cu frica ta, jucați-vă impreună, te va urma toată viața și e bine să vă stiți unul pe altul atunci când vă veți intâlni să puteți bea o cafea impreună.
“De ce nu fac zebrele ulcer” cartea lui Sapolski, neurologul american, m-a cucerit din prima. Cum gândurile noastre care ne ajută și ne-au ajutat de-a lungul veacurilor ne pot provoca ulcer. Adaptabilitatea zebrei care după ce a scăpat de urmărirea leului poate aproape instantaneu să se liniștească și să pască. Știe că de data asta a scăpat și că acum in acest moment e in siguranța. Leul nu a disparut, e doar destul de departe incât să nu fie un pericol real pentru ea și atunci poate să pască. Va reacționa din nou doar atunci când leul va fi periculos de aproape de ea.
Noi oamenii, de cele mai multe ori nu putem paște după ce am scapat de urmarirea leului. Ruminăm: dacă făceam un pas greșit, leul mă putea mânca, nu am fost destul de atent să stau departe de leu, ce puteam oare face să nu ajung in proximitatea lui? Ne ingrijoram: daca voi face un pas greșit in viitor tot in gura lui ajung, uite, leul e acolo chiar dacă e departe, chiar dacă nu mă poate atinge acum daca o clipă nu voi fi atent mă va ucide, trebuie sa fiu atent nu doar la leu ci și la alți prădători. Nu am nici o șansă să scap, nu am nici o posibilitate de a mă apăra și atunci toată viața o voi trai intr-o continuă amenințare.
Din păcate pentru noi oamenii, cei mai mulți dintre noi nu avem ințelepciunea zebrei de a trai momentul. Ne dorim o lume lipsită de amenințări, o lume care să fie in controlul nostru, pe care să o dominăm doar că viața nu e așa.
Nu mi-a spus nimeni atunci când eram copil că viața, lumea, nu e un spațiu sigur, că vor fi amenințări la tot pasul, că de fiecare dată când mă voi trezi va trebui să imi asum riscuri și că asta mă va insoți pe tot parcursul vieții. M-am simțit mult prea mulți ani alergat de un leu și orice mișcare de vânt care era pe drumul vieții mele o asemănam cu o amenințare. Nu am invățat decât peste ani să fac diferența dintre sunetele pădurii prin care viața m-a obligat să trec și amenințarea reala, nu am realizat că imi crescuseră si mie colti si că uneori eram vânat dar alteori eram vânător și chiar și atunci când vânam mă simțeam vânat.
Am intâlnit din fericire într-o zi, o doamnă pe numele ei Psihologia, a pus mâna pe mine și m-a oprit. Stai mi-a zis ea, unde fugi de nebun, nu vezi ce faci? Alergi prin viata ca ul lup ranit care din frica raneste pe altii. Stai mi-a zis ea și uită-te in spatele tău: e doar frica. M-am oprit atunci cu greu si mai greu mi-a fost să intorc capul. Imi era frica să mă uit la frica mea, credeam că o să mă mănânce. Nu frica te va mânca mi-a spus psihologia ci ceea ce o determină. Frica e doar o emoție și de ea nu poți fugi oricât de mult ți-ai dori.
De ce iți e frică, Frica, am intrebat-o atunci când m-am oprit: de tot ce mă inconjoară mi-a raspuns. De lumea asta mare in care suntem, de oameni că o să ne facă rău, de neputința noastră mi-a spus, de tine care vrei să scapi de mine fugind, alungându-mă, ignorandu-mă.
Am mângâiat-o atunci pe cap, am luat-o incet pe genunchii mei și i-am spus: e in regulă să fi speriată doar că uite, sunt mai puternic decât mă crezi, am răzbit in viață mai mult decât am sperat, am făcut față vieții atunci cand ea m-a coborât in cele mai negre grote. Hai cu mine Frica, suntem in siguranță, spune-mi atunci când ceva ți se pare amenințător și vom hotărî împreună dacă să fugim,să me luptăm sau să “paștem” in continuare.
De atunci ne-a fost bine, și mie și fricilor mele, suntem o echipă. M-am intors apoi in viața mea și m-am uitat la toate fricile mele. Le-am chemat lângă foc și am stat de povești zile și nopti de-a randul. Acum mergem prin viață impreună sperând că nu a rămas nici una rătăcită in urmă.
No Comments