La inmormântare în credința ortodoxă există un moment extrem de emoționant. Nu că înmormântarea in sine nu ar fi un astfel de eveniment dar din toată procesiunea, pentru mine cel mai emoționant este momentul în care preotul își ia “iertăciuni” . În acel moment preotul în numele mortului își cere iertare de la mulți oameni, practic de la toți oamenii care i-au fost apropiați, de la toate neamurile, prietenii, colegii de muncă și vecinii. Le cere iertare pentru greșelile pe care le-a făcut și pentru care poate nu și-a cerut iertare în timpul vieți, “pentru cele cu voie și cele fără de voie” cum spune preotul. În acel moment mare parte din asistență plânge. M-am întrebat mereu de ce și până la urmă am găsit și răspunsul: e un moment pe care cei mai mulți de acolo și-ar fi dorit că mortul să îl fi făcut cât era încă în viață. Mai plâng oamenii pentru că atunci când îți ceri iertare devi vulnerabil și ei poate nu au trăit acest sentiment nici cu persoană decedată dar poate nici cu prea multă lume în viață asta. Atunci ei experimentează momentul eliberator al gestului de a-ți cere iertare. E momentul în care fiecare se gândește la el însuși, la propriile greșeli sau lucruri pentru care nu și-au cerut iertare, la toate lucururile pe care poate trebuia să le spună cuiva, în viață lui și nu le-au spus.
Există în viață un moment pentru fiecare lucru. E un moment pentru care să razi și dacă nu o faci îți va părea rău mai târziu, unul în care ar fi bine să plângi pentru că dacă nu îți plângi lacrimile acesta se vor adună în sufletul tău . E un moment pentru îmbrățișare și un moment pentru a spune persoanei iubite că … o iubești. Dacă nu îți vezi copilul atunci când e necăjit și nu îi dai alintare degeaba la maturitate îi cumperi mașină, dacă pleci departe de casă și nu îți îngrijeșți părințîi atunci când au nevoie degeaba mai plângi la înmormântare și degeaba îl întrebi pe vecin dacă nu are nevoie de ajutor atunci când lucrarea e deja făcută.
Mulți dintre noi nu spun copilului sau soției că îi iubesc, doar ei știu asta chiar dacă el nu le-a spus niciodată, mulți dintre noi nu sunt tandrii cu cei apropiați pentru că nu-i așa nu au timp pentru asta. Nu te apropii de omul de care îți place pentru că poate încă nu a venit timpul și nu faci lucurul acela atât de important pentru voi pentru că poate ar trebui să îl facă el, să aibă înțelepciunea și puterea să îl facă el până la capăt.
Există un moment pentru toate și dacă nu avem curajul să le facem atunci când e acel moment degeaba le facem peste un timp. Degeaba își cere preotul iertaciune dacă persoana decedată nu a făcut-o la timpul sau. Rămâne amărăciunea și gândul la un lucru neîmplinit.
Din cel puțîn toate aceste lucruri e bine în viață să faci lucrurile pe care trebuie să le faci la timpul lor. Dacă trebuia să îi spui mulțumesc cuiva și nu ai făcut-o, fă-o, nu i-ai spus persoanei iubite … te iubesc, fă-o până nu este prea târziu, dacă nu ți-ai luat copii în brațe grăbește-te și fă-o până nu ajung mari și nu merg la sute de kilometrii de casă, dacă nu ți-ai cerut iertare de la cineva fă-o, până nu o face preotul pentru ține.
Exisat lucruri în viață atât de simple și la îndemână noastră și cu toate asta nu le facem și ne întrebăm apoi peste ani cum de am greșit. Lucrurile astea mărunte: a spune te rog să mă ierți, a spune te iubesc, a spune sunt mândru de tine ne fac viața. Nu mașina din garaj, nu vila și nici cabana de la munte. Ceea ce avem noi oamenii nevoie de fapt e să simțim că celuilalt îi pasă de noi și dacă asta există, restul vor fi doar chestiuni de decor.
Toate cuvintele nerostite sunt bucăți din sufletul celui de lângă noi pe care în loc să le punem la locul lor le aruncăm nonșalant în vânt.
No Comments