Psihologie

Puternic …. emotional

14/08/2018

M-am întâlnit săptămâna trecută cu o doamnă, care lucrează într-un centru pentru persoanele bolnave de cancer. Mi-a spus că vrea să plece. E prea mult deja pentru ea. Toată durerea acelor oameni, zi după zi, o făcuse să își dorească să schimbe locul de muncă. Cu toate acestea, găsise și ceva pozitiv în munca ei: „Perioada lucrată aici m-a făcut mult mai puternică, domnule Berar! Trăind în fiecare zi printre bolnavi, am început să nu mai pun la suflet, am devenit o femeie mult mai tare”.

M-a impresionat povestea doamnei, alegerea de a ajuta persoane cu atât de mari și grave probleme, puterea ei de a-i susține, de a-i sprijini. M-a impresionat, de asemenea, modul în care a făcut față presiunii emoționale, care a făcut-o să nu îi mai pese, să se detașeze emoțional.

Pentru fiecare din noi apare la un moment dat detașarea emoțională, când emoțiile sunt prea puternice, când devin insuportabile. Când ne simțim striviți ca de un munte de povara lor, ne scuturăm umerii și fugim, ne îndepărtăm spre un loc de unde putem privi detașați. E un act firesc de adaptare, în care creierul nostru ne protejează, ne sfătuiește să fugim cât mai  departe și „vede” aceste emoții puternice ca un pericol letal și imediat pentru noi.

Detașarea emoțională e benefică în situații specifice, când nu mai putem duce, în care emoțiile sunt atât de puternice, încât ne paralizează gândirea și comportamentul, când ne împiedică să funcționăm în limite normale. Când văd un urs în pădure, dacă mă las pradă fricii, pot reacționa total nepotrivit și îmi pot pune în pericol viața, însă dacă aleg să îmi reprim frica pe moment, pot face alegeri cu discernământ și mă pot salva. Dacă, însă, atunci când situațiile din viata mea implică reacții emoționale, voi alege să mă detașez de ele, considerându-le la fel de periculoase ca și frica generate de întâlnirea ursului, atunci voi înțelege prea puțin nu doar din ceea ce înseamnă viața mea, dar mă voi înțelege tare puțin și pe mine însumi. Ce trebuie să știm este că există foarte puțini urși în viața noastră.

Detașarea emoțională se învață încă din copilărie. Există curente educaționale care au spus, zeci de ani, că dacă un bebeluș plânge, trebuie lăsat să plângă, că „își dezvoltă plămânii”, că o face dintr-o manipulare perversă. Plânsul copiilor mici nu a fost perceput ca o exprimare a vieții lor emoționale decât de un grup prea restrâns de oameni de-a lungul vremii. Cunosc locuri în țară unde, dacă un copil plânge, i se dă să sugă alcool în speranța că se va liniști, va adormi și va fi din nou liniște.

Un om matur ale cărui nevoi în copilărie nu au fost îndeplinite învață că el nu contează. Dacă plânsul lui nu a fost luat în seamă de părinți, învață că exprimarea emoțiilor nu are nici un sens și atunci mai bine renunță la ele.

Sunt familii, din pacate, in care singura emotie permisa este bucuria. Tristetea, furia copilului nu sunt premise de parintii a caror emotii in copilarie nu au fost validate. Trebuie sa fii mereu vesel ca sa fii iubit, e doar o forma de adaptare a unui copil , e un mod de a supravietui.

Conținerea emoțiilor partenerului nu poate fi făcută decât dacă tu poți să-ți recunoști și să-ți conții emoțiile. Să poți să îți ții partenerul în brațe atunci când plânge este o dovadă de mare putere, mai ales pentru bărbați, cum, de asemenea, să înțelegi bucuria bărbatului de explorare este o dovada de înțelepciune din partea unei femei.

În partea de societate în care eu am trăit, s-a vorbit mult prea puțin despre emoții. În general, atitudinea oameniilor a fost aceea de a le lua în derâdere tot, ca o formă de detașare și protecție a lor. Depresia, anxietatea sunt privite cu dispreț, iar oamenii care recunosc că le au sunt considerați ca oameni slabi.

M-am gândit zilele acestea la doamna din centrul de oncologie și dorința mea pentru ea e aceea ca experiența trăită acolo să nu îi închidă ușa sufletului, să poată să își trăiască propriile bucurii și tristeți, să poată fi alături la bucurie și la necaz de cei apropiați ei. Mi-aș dori pentru ea să înțeleagă că a fi tare nu înseamnă să fugi de emoțiile tale, ci să ți le recunoști, să stai acolo cu ele oricât ar fi de greu.

 

 

 

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.