Cele mai importante lecții de viată vin din cand nici nu te aștepți , din locuri pe care nici nu le bănuiești..
Stăteam zilele trecute cu cineva de povesti despre plantele din gradina si ii ceream sfaturi despre cat de des sa le ud. “La inceput trebuie sa le uzi des. Chiar in fiecare zi dar dupa o perioada trebuie sa ai grija cata apa le dai. E mai bine sa aibă mai putina apa decât prea multa imi spunea el. Daca le dai prea muta apa rădăcinile lor vor rămâne la suprafață , nu vor cobora adânc in pământ. Daca au apa in exces nu doar ca s-ar putea sa le putrezească rădăcinile dar nu si le vor folosi asa cum trebuie. Ele nu vor cobori in căutarea propriei surse de apa ci vor rămâne in stratul superficial de la suprafață. Daca rădăcinile nu cobora planta poate fi smulsa de la sol de vântul puternic si daca nu are propria sursa de apa va fi foarte dependenta de tine. Plantele trebuie sa își caute propria resursa imi spunea el, si daca vezi ca nu o găsește, daca perioada e prea grea, seceta prea mare atunci vi tu si o ajuți sa treacă peste ea .”
Am ramas cu gura căscata si mi-au trebuit câteva zile bune sa pot procesa învățăturile lui. De ce? Pentru ca asa suntem si noi oamenii. Daca avem nenorocul sa “cădem” intr-un mediu ostil va fi foarte greu sa răzbim, sa încolțim, sa ne îndreptăm spre cer, sa înflorim si sa rodim. Putini din cei care se nasc intr-un mediu ostil reușesc sa crească drept spre soare. O parte din sufletul lor se usucă, o parte moare, o parte trag de ei, disperați, sa ajungă ce ar putea fi.
Mai exista însă multi dintre noi care se nasc intr-un mediu prielnic, care primesc un sol bun, soare si apa, câteodată prea multa apa si atunci, in drumul lor către soare nu isi dezvolta rădăcini sau le putrezesc si la un moment dat se răstoarnă sau la cea mai mica adiere de vânt sunt puși la pământ.
De asta e bine sa avem grija si sa ne întrebăm cata “apa” am primit, cata “apa” dăruim copiilor noștri pentru ca in dorința noastră de a nu le lipsi nimic ii lăsăm atât de vulnerabili in viată. Ii creștem fără radacini si asta ii împiedică sa ajungă la propria lor resursa de apa. Lăsați singuri se vor usca si noi nu vom înțelege de ce.
Depinde de noi ce fel de copii vrem sa creștem. Daca vreau sa cresc un stejar trebui sa il las sa se înfigă bine in pământ. Daca ii voi pune mereu apa la rădăcină se va lenevi si si va aștepta mereu apa mea fără sa o caute pe a lui
Multi intre noi au trait mari perioade de seceta, s-au născut poate in desert si atunci, știind cat e de greu sa trăiești intr-un mediu arid au grija sa nu le lipsească copiilor nimic. Drumul spre iad e pavat cu intenții bune si din dorinta noastra de a face bine de multe ori greșim. Sa ii dai copilului prea mult, sa il scutești de greutăți nu e neapărat o dovada de iubire si poate nu răspunde nevoilor lui de dezvoltare ci nevoii tale de a fi un părinte bun de a avea el, ce nu ai avut tu, ceea ce pana la un moment dat e bine însă peste, e rău.
Rolul nostru al părinților in general dar si al nostru al psihologilor in particular, nu este sa ne creștem copii intr-un castel de cristal. Opinia mea este ca trebuie sa ii pregătim pentru viață. Asta inseamna ca un copil trebuie sa învețe sa facă fata vieții si provocărilor ei in functie de vârsta la care e si abilitățile pe care le are.
E greu pentru un părinte sa vada sângele de pe genunchii unui copil de trei ani atunci cand alergând prin parc a căzut dar daca nu il va lasa sa învețe singur cat de repede sa fuga , sa fie atent la pietre si la obstacole, daca il va tine permanent lângă el de frica julirii genunchilor acel copil e foarte posibil sa nu plece toata viața de lângă poala părintelui sau poate si mai grav sa se implice la maturitate in comportamente periculoase, pentru ca nu a învățat sa facă distincția intre bine si rău, intre periculos si siguranță.
Viata nu e o plimbare prin parc si nici nu e roz … decât, înșelător, câteodată.
Daca vrem sa creștem copii puternici trebuie sa ii învățam sa își caute singuri apa, sa fie bine înfipți in pământ, altfel, atunci cand noi nu vom mai fi, ii va lua vântul.
No Comments