Filmele pe care le-am trait

Parfum de femeie – Spirit de bărbat

09/05/2019

Nu mai țin minte exact când am văzut pentru prima oara filmul, dar țin minte senzația. Am această amintire pentru că ea m-a urmărit toți anii de după, de fiecare dată când revedeam filmul, de fiecare dată când mă gândeam la el. A fost multă vreme unul dintre acele lucruri secrete despre care nu îmi puteam vorbi nici măcar mie însumi, darămite altuia. De ce nu puteam vorbi despre el? Din pricina emoției pe care v-am spus că o trăiam: o ghemuire dureroasă a sufletului și o ridicare a ochilor către speranță. Lucururi pe care nu le-am avut și lucruri pe care nci măcar nu îndrăzneam să le cer, deși le doream.

            Mi-au trebuit mulți ani și multă înțelegere pentru a putea trece dincolo de sentiment și a-mi putea vorbi, prima dată mie, despre tema filmului, despre ce se întâmplă în film, despre evoluția personajelor.

            „Parfum de femeie” nu e un film despre femei, deși ele apar în plan secund ca parte integrantă a subiectului de film.  Filmul este despre bărbați, despre ceea ce sunt ei și despre ceea cea ar trebui să fie, e despre relația, atât de complicată, dintre tata și fiu, dintre mentorul bărbat și discipolul băiat. Pentru mine, filmul e povestea unei transformări, a drumului pe care copilul îl parcurge spre a fi bărbat și a bărbatului rebel, rătăcitor și rece, către el însuși, drumul către propriul lui suflet.

            Sunt multe lucruri care mi-au plăcut în film, dar, poate unul dintre cele mai importante, e acela că relația dintre Colonel și Charlie nu este una cu un singur sens. Nu doar Colonelul dă în relație, dă și Charlie, și încă cum. O relație sănătoasă între tată și fiu, în care tatăl-mentor îl lasă pe fiu să-și aleagă propriul drum, să meargă până la capăt cu alegerea lui și atunci când e gata să cadă, îl prinde și îl așează din nou în picioare. E scena discursului în care Colonelul spune atât de frumos că a văzut băieți cu picoarele amputate, dar că nimic nu se compară cu amputarea unui suflet. Un tată-mentor, atât de curajos și puternic, încat și-a permis să fie vulnerabil nu doar în fața a băiatului, ci în fața întregii școli: „Am fost la răscruce de drumuri, spune el, și întotdeauna am știut care e drumul drept, dar nu l-am urmat. Și știți de ce? Pentru că e al dracului de greu.” Astfel, el a avut puterea de a-și accepta propriile greșeli și de a recunoaște că băiatul de lângă el a făcut lucruri de care el nu a fost în stare. Așa se clădește un caracter, așa face un tată responsabil.

            Job-ul lui Charlie devine, pentru el, mai mult decât un job. Se atașează de Colonel într-un mod sincer și îi oferă acestuia grija și loialitatea pe care, poate, Colonelul nu le-a avut niciodată sau nimeni altcineva nu a știut să i le ofere în felul în care Charlie a făcut-o. De fapt, felul în care el avea nevoie.

 Scena tangoului e una dintre cele mai renumite scene ale cinematografiei, e una evocată de multe persoane și m-am întrebat: de ce? Ce poate determina atâta emoție într-o scenă? Muzica? Dansul? Cred că e mult mai mult decât atât. Sceana tangoului este, de fapt, visul fiecărei femei sau aproape a fiecărei femei, visul unui bărbat atent la ea, la parfumul care o îmbracă, la culoarea părului, la rochie, la ținută, la siluetă, la tot, atent la ea, nevoia femeii de a fi centru Universului pentru bărbat. Dar nu e doar asta, e nevoia ei de a fi protejată, căci asta face Colonelul în timpul dansului, o protejează în același timp în care o face să strălucească pentru că dansul nu e despre el, e despre ea, despre frumusețea și grația ei, care poate străluci atunci când bărbatul e acolo pentru ea. Deși el conduce dansul, piruetele sunt ale ei. El conduce și ea se bucură, el îi arată drumul și ea poate visa, poate trăi, poate străluci. E nevoia femeii de a avea un bărbat puternic, stăpân pe el și pe dans, stăpân pe viață, cu picioarele bine înfipte în pământ, care o poate ține atunci când se lasă spectaculos pe spate, ale cărui mâini îi țin talia atunci când ea face piruete.

            Scena tangoului e o lecție de viață, e despre nevoia bărbatului de a fi bărbat, de a fi puternic, de a proteja și de a împlini și nevoia femeii nu doar de a se simți frumoasă, ci de a străluci alături de el. E o lecție pe care noi, bărbații, ar trebui să o predăm în fiecare zi fiilor noștri, pe de o parte ca viitori bărbați și fiicelor noastre, pe de altă parte, ca model în alegerea viitorului partener

            Sunt multe lecții în film și el ar merita mult mai mult decât un articol pentru că sunt lecții pe care fiecare dintre noi ar fi trebuit să le primim, pentru că fiecare dintre noi ar trebui să le dăm mai departe

            Mă uit de ceva vreme la film ca la o lecție de viață și încerc, de fiecare dată, să înțeleg mai mult și mai mult despre el. Mă gândesc cu tristețe la lecțiile pe care nu le-am învățat la vremea lor și la cât de mult m-au costat în viață, la relația cu fiul meu și la lucrurile pe care nu am voie să nu îl învăț.

            Și mă mai întreb de câteva zile, de când mi-am propus să scriu acest articol, dacă nu cumva lângă numele filmului „Parfum de femeie”, nu ar trebui să mai apară unul: „Spirit de bărbat”.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.