Lumea vazuta prin ochii mei

Pară mălăiață în gura lui Nătăfleață

17/10/2021

În anii 2000 anunțurile de angajare conțineau in mod constant expresii de genul: “ candidatul trebuie să poată lucra bine sub stres”. Practic ți se spunea că jobul respectiv era unul în care se punea presiune pe tine, că dincolo de muncă, un factor important al jobului era stresul. Un șef abuziv, suprasolicitare, termene și target-uri nerealiste. Toate puteau contribui la acel mediu stresant. Angajatul era avertizat din timp că nimeni nu o să îl mângâie pe cap și nu o să îl țină in brațe, dimpotrivă, va avea multe de tras.

Lumea de atunci s-a schimbat și acum angajații caută cel mai bun angajator. Cineva care să ne ofere condiții bune de muncă, care să ne dea multe zile libere, multe zile de wfh, traininguri și dezvoltare profesională dar și personală. Un job bun e acela in care mă pot dezvolta in carieră dar care să imi dea si un work-life balance foarte bun.

Schimbările aceastea pe piața forței de muncă au venit la pachet și cu o procedurare excesiva a proceselor. Dezvoltarea multinaționalelor nu ar fi fost posibilă și buna lor funcționarea nici atât dacă nu erau niște proceduri pe care toți angajații din New York la Hong Kong să le respecte.

O altă influență asupra pieții muncii a avut-o in ultimii 10 – 15 ani și modul în care părinții și-au crescut copii. O perioadă extrem de prosperă pentru societate in care așa cum spunea Harari mor mai mulți oameni de prea multă mâncare decât de prea puțină. Copilul a avut dintr-o dată acces la resurse și a invățat că poate primi fără să dea inapoi mult prea multe. Parentingul știintific a prins aripi și tot mai mulți părinți își cresc copii după cărți sau după aplicații care le spun exact ce e bine și ce nu e bine pentru copii lor. Iubirea necondiționată a ajuns să fie un termen cu care ne jucăm mult prea periculos și pe care îl folosim câteodată in contexte nepotrivite. Am ajuns noi ca societate să nu mai facem diferența intre limite și pedepse și mult prea repede atribuim termenul de traumă psihologică.

Toate aceste lucruri au dus la apariția țn câmpul muncii a unor fetițe cu fusta scurtă, ciorapi negri până la genunchi și un mic ghiozadănel în spate, a unor baieței care iși exprimă bărbăția in dansuri extatice și care la muncă dau foarte puțin și cer foarte mult.

Apariția la muncă a unor persoane care au ceea ce se numește in literatura psihologică de specialitate tulburare de personalitate narcisică dependentă. Eu sunt angajat deci eu trebuie să primesc. Mulți tineri care se intreabă mereu ce face compania pentru ei și mult prea puțini care se intrebă ce fac ei pentru companie. Pentru ei e important ce primesc și uită să se intrebe ce oferă. Persoane care au nevoie mereu de confirmări și validări din partea șefilor, care nu iși asumă nici o decizie, care au mereu nevoie de … resurse. Trebuie să le spui exact ce și cum să facă și dacă cumva o dau in bară e de vină training-ul, nu a fost destul de explicit. Nu au nici o vină, nu au nici o responsabilitate iar la evaluări ar fi bine să primească punctaj maxim dacă nu vrei să te trezești cu o reclamație de discriminare.

Multe dintre companii depun eforturi mari pentru a le satiface acestor tineri nevoile. In criză forței de muncă actuală menținerea angajaților este un țel suprem pentru cei de la HR și atunci cădem in extrema cealaltă. De la angajatul nu contează la angajatul stăpân.

Satisfacerea tuturor nevoilor angajaților și menținerea lor într-o dependneță de manageri  e o capcană. Vom crește in acest fel o parte a unei  generați care va aștepta pară mălăiață în gura lui Nătăfleață. Pentru o parte dintre tinerii de azi leadership-ul înseamnă sa fi întreptățit să ceri, să fi arogant, să ți se cuvină. O parte a unei generații care nu va ști că a fi bărbat înseamnă fi cutezator, să îți asumi riscuri, să fi un pionier, să fi femeie însemană să protejezi, să porți de grijă, să ocrotești.

Îmi e tare teamă că corectitudinea politică va duce la o lipsă de identitate pentru tânăra generație. Prea mulți adolescenți nu își găsesc identitatea de gen, prea mulți tineri nu știu cine sunt și ce vor. Eu cred că trebuie să avem mare grijă ce tineri creștem pentru că ei sunt viitorii leaderi, viitori conducători și depinde de noi ce fel de leaderi vor fi, depinde de noi dacă vor fi niște bărbați și femei cutezători sau nu.

Tinerii ar trebui să fie lăsați să iși asume riscuri, să greșească să se dea cu capul de pragul de sus pentru a-l vedea pe cel de jos. Nu ai cum să conduci lumea dacă doar ai citit carți de dezvoltare persomală. Trebuie să experimentezi. Lăsa-ți-i să se lupte.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.