Psihologie

Păcătoasa notă de zece

23/07/2019

A luat și Popescu 10? Păi cum? De ce nu ai luat doar tu 10?

Păcătoasa notă de zece, atât de dorită de unii, atât de așteptată și, în același timp, atât de înspăimântătoare pentru alții.

Simbolul perfecțiunii, a faptului că ești valoros, deosebit de valoros, că mai bun decât atât nu se poate, nu e, de fapt, altceva decât frica noastră de a fi oameni, de a greși, de a nu fi perfecți.

Simbolul perfecțiunii din anii de școală ne va urmări toată viața, presiunea aceasta de a fi doar de zece e un balast imposibil de dus în viața de după anii facultății. Șeful de promoție care a încheiat cu „10 pe linie” se trezește deodată într-o viață fără note, într-o viață în care nu există cel mai bun inginer, cel mai bun profesor, cel mai bun psiholog, ci suntem doar noi, oameni, într-o lume împrăștiată și adunată, în care ierarhiile nu există sau dacă există, sunt create artificial. Există, în schimb, o luptă a sa cu sine însuși de a face ce poate mai bine pentru a deveni azi mai bun decât a fost ieri și mâine, mai bun decât a fost azi.

Certitudinea notei de zece, certitudinea perfecțiunii se diluează în prima zi de muncă la fel cum o picatură de cerneală se pierde în paharul cu apă. Și atunci ce facem? Speriați, vrem să fim cei mai buni părinți, cea mai bună mamă, cel mai bun soț, cea mai bună soție și uitându-ne la noi vedem că nu ne iese, că oricât de mult ne-am strădui să ne creștem copilul perfect, facem greșeli și atunci fugim în căutarea adevărului, în căutarea notei de zece, a tezei primite de la profesor, în care singurul lucru scris cu roșu e nota 10 (zece).

Perfecționismul e un cal care aleargă tare, și mai tare, și mai tare urmărit de un lup numit eșec. Dacă te-ai oprit din alergat, din căutarea perfecțiunii ți se pare că ai eșuat, că nu îți faci datoria, că nu ești bun de nimic și că lumea se va prăbuși peste tine. Te va vedea, te va judeca. Ceea ce crezi tu e că dacă oamenii te vor vedea așa cum ești tu, imperfect, își vor da seama că i-ai înșelat și te vor respinge, te vor pedepsi îngrozitor, iar tu nu vei putea suporta asta. Ce altceva îți rămâne atunci de făcut decât să alergi în căutarea perfecțiunii?

Păcătoasa notă de zece te amăgește ca o fată morgană și iluzia unei vieți perfecte te face să alergi până la epuizare, crezând că vei descoperi la un moment dat secretul, leacul miraculos, care îți va da viața perfectă.

Când ai fost hăituit atâția ani de nota de 10, când zilele și nopțile ți-au fost bântuite de fantoma acestei note, e greu să te oprești, e greu să nu ceri de la tine să fii perfect și e greu să nu ceri de la cei din jurul tău să fie la fel. Copilul meu trebuie să fie cel mai bun, soțul/ soția mea trebuie să fie fără de greșeală.

În căutarea perfecțiunii, ne concentrăm atenția pe lucrurile negative din viața noastră, din viețile celorlalți. Din frica de a nu rămâne imperfecți, ne dorim continuu să ne „reparăm” defectele, atât pe ale noastre, cât și pe ale celor de lângă noi și devenim critici cu ei, dar mai ales cu noi înșine. Nimic nu e bine, nimic nu e perfect și atunci ce altceva îți rămâne de făcut decât să le faci tu pe toate, „așa cum trebuie”, foarte bine. Cum poți face asta? Controlând. „Vă spun eu cum e bine, vă spun eu cum trebuie să faceți!”. Sentimentul tău de eșec, sentimentul că nu reușești să fii perfect, așa cum îți propui te face să-ți îndrepți atenția către viețile celor din jur și să încerci să le faci oridine în viață, ordinea pe care nu o regăsești în viața ta, dar care ți se pare mult mai simplu să o faci în viețile altora.

Păcătoasa notă de zece, păcătoasa perfecțiune învățată de mic ne urmărește toată viața sufocându-ne. E tare greu să te oprești din asta! E tare greu să îți dai voie să apari imperfect în ochii copiilor tăi. E tare greu să recunoști că ești om, că ai greșit, că o dai, din când în când, în bară. E tare greu să stai în fața oglinzii și să-ți spui: „ești doar un om, cu lucruri bune și mai puțin bune, cu reușite și cu eșecuri”.

E tare greu atunci când ești cuprins de capacana perfecțiunii să îți accepți imperfecțiunea, ridul de pe față, furia exprimată inadecvat, greșeala care ai comis-o față de prietenul tău cel mai bun. E foarte greu! E foarte greu să îți ceri iertare și e foarte greu să ierți. Nota de zece nu ar trebui să existe. În locul ei, ar trebui să punem un baromentru al sufletelor noastre, care să ne indice unde suntem noi în raport cu noi înșine, nu în raport cu perfecțiunea și ce mai cred eu este că școala, părinții, societatea ar mai trebui să ne învețe că suntem diferiți, că nu există cel mai bun, că putem greși chiar foarte mult, dar că mâine ne putem îndrepta.

You Might Also Like

12 Comments

  • Reply del 31/07/2019 at 09:16

    Superb scris! Si atunci cand nu iti inveti copilul sa fie ambitios exista societatea care te judeca ca nu iti doresti ce e mai bun pentru el. Si, tot cei din jurul tau, nu inteleg ca echilibrul emotional e important in viata, ca trebuie sa invete sa se redreseze in orice conditii, ca trebuie rabdare sa se maturizeze, sa isi poata face alegerile potrivite. A fi mama perfecta nu inseamna sa ai un copil perfect, ci sa ai un copil fericit! Valabil si pt sot perfect!

    • Reply Ovidiu Berar 13/08/2019 at 05:56

      Multumesc!

  • Reply Ovidiu Berar 31/07/2019 at 17:31

    Multumesc pentru aprecieri.

  • Reply Ana 13/08/2019 at 04:55

    Foarte frumos, păcat ca nu va citește mai multă lume. Poate unii profesori și Învățători ar trebui sa învețe de la Dvs cum sa aprecieze elevii la clasa: comparând evoluția copilului fata de ieri și nu fata de restul clasei.

  • Reply Mircea Rusu 24/11/2019 at 13:27

    Adevarat .O descriere reala si obiectiva .
    Respect Ovidiu .Mult succes.

    • Reply Ovidiu Berar 24/11/2019 at 13:39

      Multumesc.

  • Reply Florina 23/01/2021 at 09:38

    Nu ma astept copilul meu sa fie de 10, in schimb vreau sa stiu ca este fericit si impacat cu alegerile pe care le-a facut in viata. Am fost acel copil de care vorbesti tu, premiantul cu 10 pe linie. In adolescenta am avut 2 tentative de suicide, pt ca acele note nu erau luate cu entuziasm, ci cu frica de bataie. Ceea ce parea din afara ca fiind un copil deosebit, acasa era un copil batut, jignit si pedepsit de parinti.

  • Reply Carmen 23/01/2021 at 20:18

    Frumos. Suportăm greu să dezamăgim. E dezamăgirea dezamăgirilor să nu poți/vrei să fii perfect. Ce inutilă ambiție!

    • Reply Ovidiu Berar 05/02/2021 at 08:00

      E o ambitie invatata. O facem pentru a primi iubire iar asta e trist.

    • Reply Ovidiu Berar 05/02/2021 at 08:04

      Imi pare rau. Din pacate si acum performantele scolare sunt motiv de pedeapsa .

  • Reply Elena 05/02/2021 at 07:50

    M-am regasit in fiecare rand si am tras invataturile potrivite. Foarte frumos!

    • Reply Ovidiu Berar 05/02/2021 at 07:57

      Multumesc pentru aprecieri si ma bucur daca am putut fi de folos.

    Leave a Reply

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.