Oamenii

Oamenii sunt frunzele unui copac

În bătaia vântului de toamnă,

Sunt păsări călătoare

În căutarea cuibului pierdut.

 

Oamenii sunt copaci

În căutarea rădăcinilor promise,

Smulși de furtună

Și purtați în voia vântului.

 

Sunt zaruri aruncate pe tabla vieții

De un destin nepăsător,

De un trișor beat într-un casino,

Riscând tot pe ultima monedă.

 

Oamenii nici măcar nu există.

Există doar sufletele lor muritoare,

Rănite de trecerea prin timp,

Visătoare până la ultima clipă.