Lumea vazuta prin ochii mei

Mai departe

17/04/2020

A sarbatori inseamna pentru mine a ma bucura. Flacara aceea launtrica care simti cum arde in tine, stralucirea ochilor si pofta imensa de viata; asta inseamna pentru mine a sarbatorii. De Paste nu simt asta. E o altfel de stare, o stare de reflectie, e momentul din an in care ma opresc si ma gandesc la mine din perspectiva vietii si a morti, a sensului pentru care sunt aici pe pamant. Momentul din an cand ma simt suspendat undeva intr-un spatiu imponderabil si ma uit la mine ca la un muritor. Eu un moment sacru si extrem de serios. Traiesc aceste zile cu sobrietatea pe care o am atunci cand sunt intr-o biserica si chiar daca nu sunt, sentimentul efemeritatii mele ma apasa. Sunt zilele din an in care incerc sa gasesc intelepciunea de a-mi descoperi sensul vietii chiar daca stiu ca aceasta se va sfarsi candva.

Am citit cu catativa ani in urma o carte a lui Irv Yalom care se numeste “Privind soarele in fata”. O carte cat un monument, a unui psiholog existentialist care isi descria zilele trecute pe facebook, depresia adanca in care se afla dupa moartea sotiei. O carte despre viata si despre moarte, o carte in care Irv spune ca soarele si moartea nu pot fi privite in fata si totusi el IRV YALOM a incercat sa o faca si eu cred ca mai devreme sau mai tarziu fiecare dintre noi va trebui sa facem acelasi lucru.

Intr-o societate in care oamenii merg mai mult la sala decat la biserica si in care nemurirea lui Harari devine pe zi ce trece o dorinta ascunsa, sau nu, a celor mai multi dintre noi despre moarte nu se povesteste aproape deloc. Moartea e ceva exotic, ceva intalnit doar in filmele de actiune, nu ni se intampla noua si atunci cand se intampla cuiva dintre apropiati, stam cat mai departe de ea. Putini oameni ai generatiei mele si cu mult mai putini oameni ai genratiilor care vin dupa noi au luat viata unei vietati. Putine gospodine din ziua de azi au taiat vreodata o gaina, putini barbati au taiat vreodata un porc. Luam de la magazin o bucata de materie rosie pe care o gatim acasa si o prezentam ca o capodopera, ii spunem arta culinara fara sa ne gandim ca acea bucata de materie era azi dimineata un vitel care sugea lapte de la vaca. Uitam de ritualuri din vechime in care atunci cand taiai o paine, barbatul casei, ii facea o cruce si aducea multumire lui Dumnezeu pentru ea si intr-un mod ritualic parca isi cerea iertare pentru ca o taie. Luam laptele ca lichid fara sa ne gandim la ugerul din care vine si oul ca un trofeu fara sa simtim catusi de putin in palme caldura lui atunci cand a fost oat de gaina.

Nu mai vrem sa ne sacrificam pentru nimeni, vream sa fim fericiti fara sa intelegem ca pretul fericirii noastre e sacrificiul. Pamantul, vietatile de pe el, omenirea ca parte integranta a lui e cladita pe sacrificiu: incepand de la scarificiul mamei care naste si care isi pune viata in pericol in acest proces, pana la noptile nedormite alaturi de bebelus, bucata mai buna de carne pe care o pui in farfuria copilului, oul pe care il luam de la gaina si viata animalului pe care il sacrificam penru a avea ce pune pe masa.

Virusul din aceasta periada ne-a adus aminte tuturor, brusc si dintr-o data, ca noi toti suntem muritori si ca mai devereme sau mai tarziu vom fi „luati”asa cum luam oul din cuibul gainii. Ne-a adus mult prea devereme pe unii, in fata mortii si atunci ne-am speriat. Traim viata fara sa vrem sa vedem ca de fapt fiecare dintre noi suntem acolo in fiecare moment al vetii noastre. Frica de moarte te transforama, iar, pentru noi ca societate, ceea ce se petrece in aceste luni s-ar putea sa ne schimbe pentru tot restul vietii noastre in bine sau in rau. Vom ramane speriati, ascunsi in spatele mastilor si a alcoolului sanitar sau vom invata sa traim din nou.

De la safety first si zero accidents va trebui sa invatam sa traim in pericol. Cine isi inchipuie ca la 15 mai nu va mai fi pic de virus pe suprafata pamantului se inseala. Cine isi inchipui ca pana pe 15 mai vom avea vaccinul sau medicamentul miraculos care ne va face din nou viata  la fel ca acum doua luni eu cred ca si el se insala.

Eu cred ca dupa 15 mai va trebui sa invatam sa traim intr-un fel diferit, poate, de cum am trait pana acum. Sa ne bucuram de fieacre zi de viata constienti ca oricand COVID-19 ar putea fi depistat la noi, ca oricand o alta mutatie genetica va putea aparea si ne va pune viata in pericol si cu toate astea sa gasim in noi puterea si intelepciunea de a ne bucura de viata si a merge mai departe.

Share pe:

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.