Psihologie

Leader-ul care distruge

18/08/2020

In economie ceea ce contează este performanța. Atingerea target-urilor e visul fiecărui manager de succes. Orientarea companiilor către performanță este normal, iar acționarii își doresc in mod natural și firesc acest lucru. E motivul pentru care au creat companiile. Cine și pe ce drum conduce companiile spre performanța este provocarea zilelor noastre.

 In ultimii douăzeci de ani, calitățile căutate la un leader s-au schimbat. Companiile își doresc in fruntea lor un leader transformational care să inspire si să fie un exemplu pentru colegii lui. Își doresc lideri vizionari, încrezători, stăpâni pe ei și pe cunoștințele lor, îndrăzneți, capabili să își asume riscuri, carismatici, in stare sa atragă după ei, prin ceea ce sunt, mulțimi de oameni. Acționarii își doresc, in pozițiile cheie ale companiilor, oameni in stare sa transforme organizația si, de ce nu, sa fie cei care sa schimbe lumea.

Pentru companii, probleme pot apărea când aceste caracteristici sunt doar aparențe, iar dincolo de ele se regăsește o persoana cu un imens sens al îndreptățirii,  care se crede extrem de importantă, care disprețuiește regulile și normele, lipsită de empatie, se consideră superioară altora, cu o mare nevoie de a fi admirată, pentru care încrederea in sine însăși devine dintr-o calitate, o vulnerabilitate, care ii exploatează pe cei cu care munceste, viața fiind pentru ei  o chestiune de cine câștiga si cine pierde, fără a putea lua un feedback negativ, pedepsind persoanele pe care le simte că le-ar putea pune la indoială. Privind aceste lucruri dintr-o perspectivă psihologică ea îndeplinește toate criteriile pentru a fi diagnosticată cu tulburare de personalitate narcisică, conform Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-5).

Vrăjiți de carisma lor, de încrederea lor in sine și de stilul vizionar pe care îl afișează la interviu, ei sunt extrem de greu de identificat la angajare de către cei din resurse umane. Par candidații ideali pentru pozițiile cheie din companie doar că, ceea ce la angajare par a fi calități se vor dovedi in scurt timp vulnerabilități care nu doar că nu vor duce compania către performanța dorită, ci va putea pune compania in situații riscante. Extrem de inteligenți, persuasivi, au puterea de a convinge echipa care se ocupă de angajare ca e candidatul ideal. Prin ce se deosebește leaderul transformational de un narcisic?

Leaderul transformational urmărește interesul comun, inspiră oamenii să facă schimbări care să le aducă tuturor beneficiu, ii susține, ii ajută, ii îndrumă. Muncește impreună cu colegii pentru un țel comun și dă muncii un sens, iar acesta este însușit de ceilalți. Este capabil prin deciziile pe care le ia să își salveze compania aflată in situație de criză, e empatic si atent la nevoile colegilor lui creând un climat de siguranță in cadrul companiei.

Spre deosebire de leaderii transformationali, persoanele narcisice lucrează doar in interes propriu, fiind extrem de egoiste. Lipsa lor de empatie ii face să se gândească doar la ei, exploatând munca celor din jur, asumându-și merite care nu sunt ale lui. In literatura de specialitate, tipul de narcisic care apare in companii in funcții importante cel mai des este narcisicul grandios. Într-un articol scris pe aceasta tema de Charles A. O’Reilly si Jennifer A. Chatman in acest an (2020) și apărut in California Management Review a Universități Berkeley din Statele Unite, principalele caracteristici ale acestuia sunt: grandiozitatea, îndreptățirea, încrederea in sine exagerată, asumarea exagerată a riscului, impulsivitatea, stima de sine exagerată, lipsa de integritate, manipularea si ostilitatea. Toate aceste caracteristici pot pune compania in situații dificile. Însăși cultura organizațională poate avea de suferit din cauza acestui tip de persoane.

Dacă lucrurile stau așa, cum de aleg companiile astfel de persoane in funcții de conducere? Unul dintre motive este acela că narcisismul este destul de greu de identificat. Mai apoi toate caracteristicele comune cu cele ale leaderului transformational ii fac pe oameni să il urmeze, cel puțin la început. Charisma sa, încrederea in sine, viziunea pe care pare să o aibă ii face pe cei din jur să îl trateze cu respect si admirație pană in momentul in care egocentrismul lui iese la suprafața. In acel moment, oamenii din jurul lui încep să se îndepărteze de el, iar in final vor părăsi compania. Din cauza lui compania poate pierde oameni extrem de valoroși care nu vor vrea să fie folosiți, manipulați sau abuzați.

Asumarea riscului va pune compania in situații dificile, fie că vorbim aici de credite prost asumate, fie de strategii prost concepute sau de alegerea si implementarea unor proceduri interne neadecvate. Cu toate ca există semen ale eșecului, narcisicul grandios nu și le va asuma. Intotdeauna va fi altcineva de vină. Va manipula, se va victimiza și va cauta întotdeauna să scape de colegii care s-ar putea să facă dovada greșelilor sale. Pentru a putea rămâne in acea poziție, se va înconjura de oameni lipsiți de curaj, care sa își exprime admirația fata de el, care nu ii vor pune la indoiala alegerile, care se vor lăsa manipulați si abuzați după bunul lui plac.

Sa cunosti diferența intre un leader transformational și o persoană cu tulburare narcisică poate însemna, pentru o companie, diferența dintre succes si eșec.

Share pe:

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.