Era undeva în 2010 când veneam de la Zalău spre Cluj și eram tare necăjit. În sensul giratoriu de la ieșire stătea „la ocazie” o doamnă și, deși nu opresc în mod obișnuit, atunci am oprit și am luat-o pe doamnă înspre Cluj. Pe drum, doamna mă vede cât eram de necăjit și mă întreabă cum sunt, iar eu îi povestesc cât pot din necazul meu de atunci. „Să mergeți la terapie, nu v-ați gândit?”, mă întreabă ea. „Poate vă ajută să treceți prin această perioadă.” „Doamnă, eu sunt bărbat și mai sunt și inginer, eu mă descurc, nu am nevoie de psihologi, ce m-ar putea învăța ei?” Nu a mai spus nimic femeia pe care o luasem în drum spre Cluj și m-a lăsat cu gândurile mele. Am oprit la Gară și, după ce a coborât, am stat eu cu mine însumi și m-am gândit: „Care ar fi rău în asta? Hai să mă duc să mă văd cu un terapeut, nu cred că am ce să învăț de la el, dar până la urmă ce am de pierdut?” Pentru mine, bărbatul, inginerul pragmatic, să merg la terapie era ciudat și mă întrebam ce e până la urmă terapia, ce se poate întâmpla din discuția a doi oameni, povesti de babă surdă.
Scriu articolul acesta pentru oamenii care nu au fost la terapie sau pentru cei care au mers la terapie și poate se așteptau, la fel ca mine, ca în cabinetul terapeutului să fie doar… povesti. Terapia înseamnă într-adevăr o discuție, un schimb de opinii, de idei, doar că terapia bine făcută e mult mai mult decât atât. Relația terapeutică e un laborator în care experimentezi un nou tip de relație, în care analizezi și elaborezi planuri noi pentru tine, pentru viața ta, urmând să le implementezi în afara cabinetului. La terapie nu e despre energii cosmice, nici despre trecut sau părinți decât într-o mică măsură, nu e despre alții, e despre tine. E locul unde te uiți la tine însuți din perspective pe care nu le-ai avut și vezi în tine lucruri pe care nu știai că le ai, fațete ale tale deloc plăcute privirii. E într-un fel ca scena aceea celebră din Inception, filmul SF din 2010 cu Leonardo DiCaprio, în care toate clădirile de pe malul mării se prăbușesc. Credințele, imaginea, lumea create de tine e foarte posibil să se cutremure și multe din creațiile tale să se prăbușească și pe de o parte e corect să fie așa: dacă vrei o lume nouă, trebuie să reclădești. Nu vii la terapie să te victimizezi, să dai vina pe partener, pe părinți, să-i diagnostichezi ca fiind narcisiști, borderline sau bipolari, nu vii să pui limite altora, vii conștient că singurul comportament la care e corect să lucrezi e comportamentul tău, că înainte de a cere altora să se schimbe ar trebui să te schimbi tu. Abia după ce schimbi lucruri în viața ta vei înțelege și vei prețui schimbările pe care le fac cei din jurul tău. Procesul de schimbare este unul anevoios și dureros, iar la terapie nu e anestezie. E greu și dureros să îți dai seama că ai contribuit și tu la eșecul relațiilor, că ai fost centrat de multe ori pe nevoile tale și că ar trebui să îți ceri iertare pentru ce nu ai făcut bine, să fi recunoscător pentru ce ai primit.
Ce ar fi bine atunci când ajungi pentru prima dată în cabinetul unui terapeut e să ai obiective clare și măsurabile pentru terapie. Dacă nu poți însă să le identifici, cere ajutorul terapeutului și apoi întreabă-l care e calea spre ele. Stabilește împreună cu terapeutul teme de casă. Cunoașterea nu înseamnă schimbare. Chiar dacă ai înțeles în ședință concepte și ai recunoscut mecanisme psihologice, doar punerea lor în practică va însemna schimbare. Doar în acel moment în care la apariția stimulului vei alege direct comportamentul nou în detrimentul celui vechi ai încheiat acel capitol al schimbării. Faptul că ai făcut 7 ani de terapie nu înseamnă prea mult dacă nu ai schimbat lucruri în viața ta. Întreabă-te de ce mergi la terapie: dacă doar ai nevoie să vorbești cu cineva, dacă doar vrei să fi ascultat, să discuți fără dorința de a schimba ceva, poate nu ai nevoie de un terapeut, ci de un prieten. Ai economisi și bani și timp și ai fi mult mai corect tu față de tine însuți.
Schimbarea în terapie vine ca urmare a colaborării dintre tine și terapeutul tău; el îți va propune schimbări, le va motiva, le va explica; întreabă dacă nu înțelegi rostul lor, gândește critic la adresa lor și fi curios, pune întrebări, dar fii deschis să iei alte perspective.
Ar fi multe de spus despre terapie, dar pe sfârșit, unul dintre cele mai importante sfaturi pe care ți le pot da e acela de a te documenta asupra tipului de intervenție pe care terapeutul le folosește: să fie validate științific. Caută pe net review-uri, metaanalize din domeniul respectiv. Înțelege că psihologia e o știință și că nu are nicio legătură cu constelațiile sau alte puteri supranaturale.
No Comments