Psihologie

Intre doua contractii

29/03/2020

               In ultimele zile ale lunii august de anul trecut am fost la Oxford. Am parcurs timp de 5 zile scoala de vara, mindfulness, condusa de Mark Williams. Am trait acolo una dintre cele mai puternice experiente din viata mea.

               Dincolo de experienta am si invatat multe lucruri. Unul dintre ele a fost programul pentru femei gravide elaborat de cei de la Oxford si adoptat de cei de la NHS . In principiu e o interventie simpla bazata pe mindfulness. Orice femeie care a trecut printr-o nastere stie ca dupa aparitia contractiilor acestea se desfasoara dupa o curba sinusoidala a carei frecventa si amplitudine cresc pe masura ce iesirea fatului se apropie. Cu alte cuvinte la inceputl travaliului contractile apar la un interval undeva de 5 minute si tin pana la 1 minut. Pe masura ce procesul nasterii inainteaza contractiile apar mai des si dureaza mai mult. Interventia celor de la Oxford invata tinerele mame sa fie mindful in acest proces . Cum poate ajuta mindfulness-ul in procesul nasterii? Simplu, daca esti constienta de momentele in care nu ai contractii, de acele intervale in care durerea este mai scazuta poti profita de ele pentru a te recupera. In momentele in care durerea se diminueaza poti sa fi constient de asta si sa incerci sa iti relaxezi corpul pana la noua contractie. In loc sa fi speriata si sa anticipezi noua contractie, in loc sa fi intr-o continua stare de frica si de anticipare a durerii insuportabile poti sa iti simti corpul, poti sa urmaresti nivelul durerii urmarind curba ascendenta si descendenta pe care o urmeaza. E o chestiune de alegere si invatare a unor tehnici. Daca contractile dureaza un minut si 5 minute sunt de pauza in prima parte a travaliului asta inseamna ca in prima ora sunt doar 10 minute de durere intense iar cele 50 de minute ramase le putem folosi pentru recuperare, versus toata ora sa fie groaznica. Mi-as dori tare mult sa pot aduce programul in tara. Femeile din tara noastra merita asta.

               Mi-am amintit zilele acestea de interventiacelor de Oxford privind oamenii din jurul meu, uitandu-ma la tv si la stirile on-line.

               De cand a aparut pandemia la noi e o continua durere. Ni se spune nu va panicati dar 99,99 din ceea ce ni se prezinta ne induce panica. Suntem indemnati mereu sa ne gandim la ceea ce va fi si nu la ceea ce este. Atat timp cat in Italia au crescut numarul de morti la ora 19 in fiecare zi era breacking news cu noi recorduri sinistre. Cum au inceput sa scada mi-a trebuit ceva sa caut pana sa vad evolutia de acolo. De acum stiu, daca e rau in Italia la 19 si 10 minute voi sti, daca nu se spune nimic inseamna ca e de bine. Locul Italiei a fost luat de Spania si se pare ca in curand urmeaza Statele Unite. Desi nimeni nu stie cum va evalua situatia gasim la fiecare colt de strada cate un cercel care face preziceri apocaliptice care s-ar putea implinii sau nu.

               Ni se arata mereu numarul total de imbolnaviri care bineinteles este  intr-o continua crestere dar nu ni se  face o comparatie pe doua trei zile ,  nu ne deseneaza prea multi grafice iar despre curba lui Gauss se pare ca au auzit foarte putini.  Catastrofizarea a ajuns politica de stat iar comunicarea unor vesti bune e ceva ce tine de istorie.

               Au murit doua persoane de 40 si ceva de ani. La TV ni se spune nu sunteti in siguranta nici unul dintre voi de parca am fi fost vreodata. In fiecare zi a vietii noastre suntem vanati de virusi, in fiecare zi a vietii noastre suntem vanati de probabilitatea de a face cancer. Sa faci o astfel de generalizare mi se pare inconstineta.

               La inceput am crezut ca cei din media vor sa fac rating din pandemie dar urmarindu-i am vazut ca ceea ce fac nu este altceva decat faptul ca isi aduc propriile frici pe micul ecran. Niste formatori de opinie, redactori isi varsa desagii cu frici prin ecranele televizoarelor. Nu e nici un specialist in comunicarea riscului care sa ii sfatuiasca.

Da, sunt 1500 de persoane contaminate cu COVID si da ne gandim la cei 1500 dar la restul de 19 milioane ne gandim? Cum ii ajutam pe ei sa treaca peste saptamaniile de izolare, cum ii spijinim sa ramana sanatosi la cap? Inoculand frica?

Celor 19 milioane trebuie sa le spunem sa se uite la fiecare zi din viata lor, la fiecare moment si sa il traiasca asa cum e. Sa incerce sa previna lucruri, sa stea acasa dar sa evalueze situatia actuala la nivelul la care e acum.

Cum sunt eu acum? Cum e familia mea acum? Bine. Pot face ceva pentru cei din jur, pentru mine? Azi. Acum.  Ce va fi maine nu stim, nu stie nimeni. Da, e normal sa fim empatici cu cei bolnavi, cu parintii si bunicii noastrii dar daca empatia ne impiedica sa ne traim viata, atunci ea nu mai e empatie, e o vulnerabilitate a noastra care acum iese la suprafata.

Nu stiu cum vor fi zilele care vor urma, nu stiu daca voi contacta sau nu virusul,  nu stiu nici macar daca nu l-am contactat pana cum si aleg sa traiesc cu asta. Cu faptul ca nu stiu.

Eu cred ca ar trebui sa traim zilele care urmeaza dupa modelul propus de cei de la Oxford. Sa luam fiecare zi asa cum e, la nivelul la care e, nici mai mare nici mai mic, sa urmarim cu ingrijorare cand situatia se inrautateste  dar sa avem deschiderea sa ne bucuram si sa speram la fiecare semn pozitiv pe care il vedem,  sa ne gandim ca trecem printr-un tunel si ca nu suntem blocati intr-o pestera a carei intrare s-a surpat. Sa vedem ca altii au trecut si ei prin tunel si acum se bucura de soarele bland al primaverii.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.