Grinch e un film dulce, amar despre cum respingerea ne duce pe acel varf de munte singuratic., despre cum respingerea altora ne face pe noi sa respingem, despre o prapastie pe care desi am vrea sa o umplem cu iubire o marim pe zi ce trece cu respingerea dintre noi. Asta, pana intr-o zi cand o fetita care nu stie ce e respingerea intinde o mana catre tine.
Apropierea fetitei de Grinch e gestul pe care multi dintre noi il asteapta de o viata intreaga. Foarte multi din pacate tanjesc perioade nedrepte de timp dupa o mana inocenta intinsa spre ei si tot din pacate si tot nedrept cei mai multi atunci cand o primesc le e prea frica, le e prea greu sa o prinda. Se sperie de pielea catifelata, de atingea aceea ireala, de caldura, fragilitatea si fug, isi neaga ceea ce au cautat o viata intreaga.
Persoanele care au trait respinegera sunt sensibile ca niste mimoze se strang la cea mai mica atingere, se apara chiar si atunci cand sunt inconjurate de iubire. Au uitat ce e apropierea, au uitat senzatia caldurii si asociaza aproprierea cu durerea si atunci in loc sa se apropie … resping.
Ochiul aruncat mereu spre oras, dorinta de a fi chemat, acceptat, nevoia de a apartine comunitatii sunt mereu acolo. Grinch-ul din sufletele noastre tanjeste mereu dupa ele suntem mereu atenti la orice semnal ca cineva ne-ar striga si fugim mai repede ca un iepure salbatec la cel mai mic fosnet al padurii.
Da, Grinch e vinovat, a furat Craciunul, dar nu putea altfel, Craciunul trebuia furat, oamenii trebuiau sa sufere nu conta ca sufera si cei buni impreuna cu cei rai. NU putea sa ii mai lasa sa se bucure de Craciun, credea ca bucuria sta in lucruri, in brazi, in cadouri, in masini si doar atunci cand a auzit jos in oras catecele a realizat ca poate Craciunul e mult mai mult decat ceea ce crezuse
Simt a strigat Grinch catre cainele sau Max, simt si incepe sa imi pese si inima lui a inceput din nou sa bata. Multi dintre noi tanjim dupa acel moment in care sufletele noastre reci incep sa se incalzeasca, cand inima incepe sa bata si incepem sa simtim din nou.
M-am gandit si eu la Grinch in ultimii 10 ani si mi-a fost frica sa nu incetez sa simt, mi-a fost frica ca ma voi izola undeva pe un munte al sufletului chiar daca voi fi printre oameni. Mi-a fost frica sa nu ma grinciuesc pentru ca atunci la ce bun sa mai traiesti.
E foarte greu sa iti dai voie sa simti, sa iubesti, sa aparti pentru ca toate aceste lucruri te pun intr-o postura de vulnerabilitate. Am iubit dar am fost inselat, am incercat sa ma apropiu dar am fost respins sau folosit, am dat inima mea cuiva si a plecat cu ea cu tot si iti e frica sa nu patesti din nou la fel.
E mai usor sa ne izolam, sa ne ridicam baricade, sa nu investim in oameni, sa nu iubim. Asa vom fi protejati. Ne facem planuri, ne setam obiective in carierea si le urmam.
Ne luam animal de companie pentru ca el, nu-I asa, ne iubeste neconditionat (oarecum), e colo mereu cand ne intoarcem acasa ( nu prea are unde pleca) e disponibil meru pentru noi (de parca ar avea de ales) si ne luam afectiunea fizica de la el ( si nu il intrebam daca el vrea sau nu).
Suntem in vara si pana la Craciun mai e drum lung dar poate intri intr-o seara pe Netflix si te uiti la Grinch si poate, doar poate risti si tu si cobori din varful muntelui, iti dai voie sa iubesti si sa speri din nou, asumandu-ti ca vei fi ranit, stiind ca vei putea duce asta atat timp cat cei din jurul tau nu o fac intentionat
No Comments