Gelozie?

Gelozia? Nimic mai mult decât o emoție! O stare, cu care noi, oamenii, venim de când ne știm. Am îmbrăcat-o în diferite straie, i-am dat diferite semnificații, am ridicat-o în slăvi și am hulit-o.

Am considerat gelozia ca fiind o prostie, ca fiind ceva inacceptabil, o nebunie, un semn de slăbiciune sau, de ce nu, un semn de iubire. Gelozia poate fi văzută ca arma și scut, ca mod de a-l apropia pe cel drag și ca mod de a-l pedepsi, în același timp. Gelozia pare să fie pe de o parte bună, pe de altă parte, rea. Cine să o mai înțeleagă? Ce ar trebui să facem cu ea? Cum ar trebui să o tratăm? E omul gelos nebun sau dă dovadă de iubire? E bine să fim geloși sau nu?

Pentru a răspunde unei astfel de probleme, pentru a lămuri un sentiment care a pus capăt zilelor unor oameni și care a fost și poate fi un instrument deosebit de abuzator, ar trebui să ne lăsăm gelozia undeva într-o vale, să ne urcăm pe un deal și să ne privim gelozia de acolo.

Din punct de vedere evoluționist, gelozia e o metodă adaptativă de protejare a investiției parentale, așa cum spune Robert L. Leahy, în „Terapia centrată pe scheme emoționale”. Cu șapte mii de ani în urmă, la fel ca și acum, atunci când se forma un cuplu, veneau și urmașii și de aici și termenul de investiție parentală. Femeia de acum câteva mii de ani era dependentă de bărbat pe timpul sarcinii, dar și o perioada după ce copilul se năștea. Copilul nou-născut avea nevoie de resursele pe care tatăl le aducea în cuplu și de aceea femeia trebuia să aibă grijă lângă cine stătea bărbatul ei seara la foc, pentru a-și proteja sursa resurselor sale. La rândul lui, bărbatul era foarte atent la femeie. Ea nu trebuia să se culce cu altcineva pentru că își dorea ca resursele pe care le aducea, să fie folosite pentru  fiul/ fica lui, își dorea ca genele lui să fie transmise mai departe. Deși s-au schimbat multe lucruri în societatea umană, unele au rămas valabile până acum, transmițându-se genetic, cultural, social.

Putem explica gelozia din punct de vedere al teoriei cognitiv-comportamentale, al teoriei atașamentului, prin teorii metacognitive sau îl putem aduce la masă chiar pe Steven Hayes, cu al său „A.C.T.” („Acceptance an Commitment Therapy”), dar după toate teoriile care pot da sens geloziei, ceea ce așteptăm cu toții este răspunsul la o întrebare: Cum rezolvăm asta?

Dacă ați început să citiți acest articol căutând o listă cu răspunsuri la întrebările: e bună sau nu gelozia? ce să fac cu ea?, trebuie să vă dezamagesc. Nu am scris despre așa ceva. Vă pot ghida, însă, să vă construiți propria listă cu răspunsuri, propria perspectivă asupra geloziei, mult mai complexă și mult mai simplă în același timp, care să vă ajute să o gestionați în funcție de cine sunteți și ce vă doriți de la relația în care vă aflați.

De la încercarea disperată de a trece peste ea, a celor din relațiile poliamoroase până la strictețea canoanelor religioase, gelozia se mulează pe ceea ce suntem, pe nevoile și fricile noastre, pe empatie sau lipsa ei, pe valorile și forma pe care noi le-o dăm.

 „Nevasta mea e nebună? Mă urmărește și noaptea în somn, deși sunt mai sfânt decât mulți sfinți de pe peretele bisericii“. „Nu îi pasă de mine. Îmi e frică că mă înșeală. E mereu cu ochii după alte femei”. Pe cine să crezi? Cine are dreptate? Atunci când auzi cele două povești, ți se poate părea că cei doi trăiesc pe planete diferite și îți vine cu greu să crezi că împart în fiecare seară același pat. Cine are dreptate? Amandoi!!!

Fiecare dintre noi avem propriile vulnerabilități. Dacă ei îi este frică că o înșeli, nu înseamnă că e nebună. Înseamnă că există ceva din comportamentul tău care îi declanșează sentimentul de abandon, indiferent dacă tu crezi sau nu acest lucru. Poți să fii cel mai inocent om de pe pământ dacă ei așa i se pare. Acesta e adevărul ei pentru ea.

Gelozia nu se repară arătand cu degetul, nu se repară făcându-l pe celălalt nebun. Gelozia se repară printr-o muncă în doi. Amândoi trebuie să înțeleagă ce se întâmplă între ei, amândoi trebuie să repare. Cel care este gelos, trebuie să se întrebe dacă gelozia are legătură sau nu cu faptele reale, dacă sentimentul acesta dureros vine din ceea ce face partenerul sau e doar un răspuns la întâmplări care s-au petrecut demult în viața sa. Dacă sunt gelos, ar trebui să fac un pas în spate, să mă urc pe un deal și de acolo să-mi privesc gelozia lăsată în vale. Să îmi chem partenerul acolo, sus pe deal și să ne uităm amândoi la gelozia mea, din perspectiva mea. Doar așa mă va înțelege.

„Nevasta mea e nebună” nu va rezolva problema. Ce va rezolva problema este, în primul rând, autocunoașterea, mai apoi disponibilitatea de a vedea perspectiva celuilalt și dorința amândurora de a evolua.

Dacă ai ajuns în punctul în care gelozia e pe cale să te sufoce, ar fi bine să tragi aer adânc în piept și să ceri ajutor. S-ar putea ca tu și partenerul tău să nu fi avut niciodată o discuție despre care vă sunt valorile comune, despre ce poate fi negociat și ce nu în relația voastră.

Ar fi mult de scris, mult de vorbit, dar e și mai mult de făcut în privința geloziei. Vă îndrum la reflecție și studiu. E parte din drumul vostru către înțelegere și acceptare.