“Nu mai vreau să sufăr, nu mai vreau. Mai bine nu mai intru in nicio relație. Mai bine rămân singur(ă) toată viața. Invață-mă, cum să nu mai sufăr in relații.”
“Am fugit toată viața de tristețe, am incercat mereu să spun că nu mă doare și chiar și atunci când a durut m-am străduit să trec repede, repede peste.“
Când un copil se lovește și plânge ce facem? Incercăm sa îl distragem de la durere, ii aratam o pasăre in zbor, un cațel jucăuș, orice dar să nu mai plângă și dacă ar putea sa râdă cât mai repede.
Ati auzit vreodata pe cineva spunând aceste cuvinte? Ați fost chiar voi in astfel de situați? Să simțiți că v-ați săturat, că nu mai vreți, că e destul, că ați da orice doar să nu mai trăiți experiențe dureroase.
Evitarea durerii e o acțiune evoluționistă pe care creierul nostru o face de mi de ani dar mai e și o invățare culturală. Nu trebuie sa plângem pentru că putem parea slabi. Suntem dispusi sa facem aproape orice doar să nu simtim sau să ascundem emoția.
Ce e rău in asta? m-au intrebat oamenii in terapie, ce e rau să nu mai simțim durerea, pot fi mai repede bucuros și dintr-o perspectiva e chiar așa. Pot ajunge mult mai repede cu zâmbetul pe buze dar asta nu inseamnă că ești bucuros sau fericit.
Evitarea emoțiilor dureroase are un cost, te detașezi emoțional pe de o parte și nu iți dai timp sa te ințelegi pe tine, să ințelegi de ce ești trist, ce te doare de fapt. Detașarea emoțională vine și ea cu un cost. Daca ne detașăm emoțional de tristețe vom putea noi fi in contact oare cu bucuria noastră? Putem fi bucuroși negâmdu-ne tristețea? Nu! Ce facem este să ne impingem tristețea la marginea conștiinței noastre intr-o incercare disperată, poate, de a nu o mai vedea, simți. Dacă noi o impingem acolo asta nu inseamnă ca ea nu mai există, ca ea nu mai e prezentă in viața noastră. E ca atunci când cineva te lovește cu o nuia peste antebraț. Poti alege sa te concetrezi pe un punct in spațiu si nu asupra durerii. In acest fel durerea percepută e mai mica dar asta nu inseamnă că nu o simți si nici nu inseamnă că nu va rămâne pe antebrațul tau o vănătaie, semn a loviturii si durerii.
Să fugi de tristețe inseamnă sa fugi de tine insusți. Ea face parte din viața noastră și oricât de mult ne-am dori să scăpăm de ea asta nu e o soluție. E important să iți dai voi să iți trăiești in viață bucuriile dar și momentele triste. Să le dai atenție și ele iti vor spune lucruri despre tine. Dacă ești atent la ele vei ințelege de ce ești trist dar și de ce ești bucuros. Dacă sti ce anume iți declanșează tristețea vei ști la ce trebuie să lucrezi. Lucrezi in acest fel la cauză nu la efect iar rezultatul va fi unul pe termen lung.
Viața nu e doar cu bucurii, ea vine si cu perioade triste. Relațiile nu sunt perfecte pentru ca noi oamenii nu suntem perfecți și atunci ce facem? Putem alege să trăim singur sau putem alege să traim in ralații. Frica de a nu fi răniți ne poate ține departe de relații sau la marginea lor. Nu știm ce să facem, ne e frică si poate stăm cu un picior in relație si unul in afara ei. Oricare dintre variante le vom alege vom avea de suferit. Tristețea singurătății Ajunului de Crăciun, a dimineții de duminică pe care singur nu ai cum să le umplii sau tristețea momentelor din relații pe care le poți schimba.
Există un film pe care vi-l recomand cu drag, Inside out https://www.imdb.com/title/tt2096673/ E un film de desene animate extrem de bine făcut in care Tristețea joacă in rolul principal. Vă invit să il urmariți și apoi să vorbiți cu blăndețe … despre tristețe.
No Comments